Hai-hui prin Beijing (3 august)
După 4 zile de stat în Beijing…parcă stăm de 4 luni. În 4 zile m-am săturat de toate și m-am și obișnuit cu toate.
Merg cu lonely planet în mână și tot nu rezolv nimic. Oare oamenii ăștia nu știu să citească? Ieri am căutat o zi întreagă cu harta în mână și adresa scrisă în chineză o stradă din centrul Beijingului.
Cautam o agenție mai serioasă care să ne procure permisele pentru Tibet. Am fost la o adresă pe care am găsit-o pe net și era închis. Un european ne-a zis că era închis și cu 3 ani în urmă, când căuta același lucru și ne-a îndrumat spre Leo Hostel, unde, zicea el, a rezolvat problema.
Am căutat restul zilei Leo Hostel. Nimeni nu știa adresa, nimeni nu știa cum să citeasca harta aia, deși scria pe ea în chineză. Unul arăta o directie, mai intrebam pe cineva..direcția opusă. Am mers după capul nostru, am înconjurat tot Orașul Interzis și am ajuns la locul de pe hartă.
Doar că…surpriză…..locul era greșit pe hartă, deși adresa era corectă. M-am abținut să nu dau cu lonely planet de pământ…în fața noastră era un punct de informare pentru turiști. Ne-au dat acolo o hartă mai bună și ne-au îndrumat spre destinație. A fost râsu-plânsu să mergi cu autobuzul 5. Se deschide doar ușa din mijloc, unde stă un om cu o cutiuță în față, în care călătorii depun un “ion”. Practic se aruncă în autobuz, se strivesc, urlă, se înjură. Eram atat de obosiți că nu ne puteam opri din râs.
La ora 22:00 am ajuns într-un final la Leo hostel, unde ni s-a spus să revenim a doua zi. Doar managerul se ocupa de permisul pentru Tibet. Am făcut totuși rezervări pentru o cameră. În partea cealaltă era mult mai scump și mai departe de centru și ne certam cu personalul pentru orice lucrușor.
Rezervările au venit la fix, pentru că a doua zi ni s-a cerut să eliberăm camera, pentru că nu i-am anunțat că vrem să stăm mai mult și veniseră alții cu rezervare.
Am împachetat frumos, am plătit și i-am rugat să ne cheme un taxi. Taximetristul era un șmecher care a început să trântească rucsacii în portbagaj. Ne-a anunțat să luăm aminte că trebuie să îi dăm încă 3 yuani pentru faptul că a venit să ne ia și s-a aruncat în trafic.
Leo Hostel se află situat pe o straduta mai mică din centrul Beijingului. Taximetristul a oprit pe strada principală și a început să ne arunce bagajele pe trotuar. Aveam numai 50 de yuani și m-am dus la un magazinaș, să îi schimb, în timp ce Stelian stătea lângă taxi. Taximetristul o fi crezut, probabil că plecăm fără să plătim și a încuiat mașina cu jumate din bagaje înăuntru. Cearta noastră a atras atenția și a apărut și un polițist răzleț care îl apăra constant pe taximetrist. Am fost un șoc.
Am făcut 2 drumuri pe străduță să ducem toate bagajele la hostel, unde era plin de spanioli. Altă surpriză: deși făcuserăm rezervări, nu mai sunt locuri la dorm room (cu 4 paturi). Ne-au oferit o private room la același preț ca la dorm. În sfârșit o noapte linistită. A fost un fel de cadou pentru ziua lui Stelian. A, da, La mulți ani, Stele!
Loading ...