De toamna
Nimic nu e ca fosnetul toamnei in munti. Galbenul mortii frunzelor fascineaza prin indiferenta. Si pietrele reci soptesc “a venit toamna”.
Toamna mereu vine pe nepregatite. Stii ca e timpul de toamna, simti aerul rece care iti taie respiratia, dar abia cand vezi un copac solitar care se scutura realizezi ca e toamna. Singurul copac. Adierea racoroara devine vijelie. Frunzele se desprind cu un semn de adio, fara regrete. Asa cum oamenii nu stiu sa faca. Nu credeai ca a fi inconjurat de moarte poate fi asa frumos, nu e asa?
Frunzele isi continua dansul in uimirea ta nostalgica. Ce gratioasa e natura in pragul mortii…
Atins de suflarea galbuie,
imbatat cu nectar trecator,
Privesti la natura-amaruie
zambind melancolic, usor.
Cand o frunza-si urmeaza cursul
si se-apleaca murind intr-un dans,
Privind, se ridica pulsul,
si moartea-i privita cu haz.
O pasare zboara in vant,
batand din aripi pe loc.
Descoperi timid si razand
Ca viata e doar un joc.
Iluzii se pierd intr-o frunza.
Raman doar munti grandiosi.
Cand griji si sperante anunta
Ca omul e-un cerc vicios.